Author Archives: Radu Sarandan

 

O nouă treaptă de dezvoltare a apărut în hipnoză, prin munca şi cunoştinţele primite de la Milton Erickson. Datorită lui, au putut să apară noi modalităţi, tehnici şi direcţii, privind psihicul uman.

 

 

James Braid, un doctor scotian, devine interesat de hipnoza in anul 1841, in urma unei demonstratii facute de un magnetizator elvetian, La Fontaine, in Manchester. El observa ca speranta, credinta in fenomen creste puterea de vindecare. El incearca sa elimine ocultul si misteriosul din fenomen si sa realizeze observatii clinice asupra fenomenului. El il defineste gresit ‘’hipnoza’’ de la cuvintul grec hypnos care inseamna somn. Mai tirziu, cind s-a inteles ca fenomenul de hipnoza nu este de fapt  somn, era prea tirziu, denumirea s-a inradacinat. De asemenea el a punctat un lucru cunoscut de secole, dar neglijat si anume ca starea, transa hipnotica se putea realiza fara inductia formala.

Doctorii Ambroise Auguste Liebeault din Nancy si Hipolyte-Marie Bernheim (1840-1919) un renumit neurologist din Nancy au dezvoltat  teoriile lui Braid si au tratat cu succes peste 12.000 de pacienti. Bernheim si Lieubeault legitimii inovatori ai psihologiei moderne, considerau hipnoza o functie a unui comportament normal si introduc conceptul de sugestie si sugestibilitate. Ei de asemenea considerau ca fenomenul de ‘’mutare – anulare a simptomului’’ este efectiva si fara consecinte negative sau efecte secundare. Ei au triumfat asupra teoriei lui Charcot, care sustinea ca hipnoza este o forma a isteriei si de aceea, periculoasa.

Nu mult mai tarziu, in 1841, James Braid a vazut o demonstratie de mesmerism realizata de francezul La Fontaine, si fiind impresionat, a inceput sa foloseasca tehnicile de mesmerism. Folosea o lanseta foarte stralucitoare pentru a induce “somnul hipnotic”, stare in care pacientul accepta “sugestiile vindecatoare”. Braid credea ca obiectul stralucitor obosea sistemul nervos, si a introdus termenul de “somn nervos” si cel de hipnoza, de la cuvantul “hypnos”, din limba greaca, Hypnos fiind zeul somnului la greci. Braid a fost deci primul care a utilizat cuvantul “hipnoza”.

 

 

In anii 1814 si 1815, Abatele Faria, care a venit din India la Paris, face demonstratii publice de vindecare fara ajutorul magnetilor. El ‘’hipnotizeaza ‘’ peste 5000 de persoane si exprima opinia valabila si astazi ca vindecarea s-ar produce datorita dorintei si cooperarii pacientului, pavand astfel drumul lui James Braid care va elabora doctrina sugestiei.

D’Eslon, advocatul lui Mesmer, raporteaza cazul unui om care putea sa joace carti cu ochii legati. Un experimentator olandez descrie cazul unui baiat care putea, in transa, sa citeasca cu varful degetelor, iar un experimentator german descrie despre un caz, bolnav de epilepsie, care distingea culorile cu talpa piciorului, chiar cind avea sosete pe ea. In Baden, un om  sub hipnoza a citit un text dintr-o scrisoare lipita, despre care hipnotistul nu-i cunostea continutul. In Suedia, o fetita citea o carte cand era pusa pe stomacul ei.

Aceste tipuri de fenomene au fost obtinute cu persoane senzitive. In Anglia, un profesor, care mai tirziu a contribuit la teoria evolutionista a lui Darwin, a descoperit ca sub hipnoza, unul din elevii lui poate simti, gusta la fel ca si el, ba mai mult, cand profesorul se intepa cu un ac intr-o parte a corpului, copilul sarea si se freca in acea parte a corpului.

Toate aceste fenomene au dovedit ca mintea, fiinta umana, are ‘’forte necunoscute’’. De ce aceste fenomene asa de usor de demonstrat si reprodus sint ignorate cite o data de oamenii de stiinta? Sa nu-i judecam pe cei care l-au negat pe Mesmer si sa afirmam mai bine ca stiinta nu era destul de avansata in acel timp pentru aceste fenomene. Sa nu-l judecam pe genialul Lavoisier, pe care Academia Franceza de Stiinte l-a trimis sa faca un raport despre o piatra mare care a cazut din cer, la Luce. Raportul lui a fost clar, martorii care au vazut piatra cazind s-au inselat pentru ca pietrele nu pot sa cada din cer. Probabil Mesmer a venit pe Pamint mai devreme cu vreo doua secole decit era stiinta pregatita sa-l accepte ca posibil.