Specialist în Activitatea de Coaching
– Oradea – 

Universitatea Agora din Oradea, organizează Cursul de Specialist în Activitatea de Coaching acreditat ANC.

Cu o experiență de 16 ani în pregătire și formare, Universitatea Agora este o instituție de învățământ superior care promovează și încurajează cercetarea, dezvoltarea și inovarea, asumându-și o misiune de educație și cercetare științifică, fiind recunoscută în mediul academic românesc și internațional ca un model eficient al accesului la succes prin spirit antreprenorial.

Acest curs se adresează persoanelor care doresc să susțină și să faciliteze descoperirea potențialului uman. Fiecare om este unic și în evoluția sa poate să întâlnească obstacole.

Coach-ul este cel care este alături de oameni în momentele dificile din viața personală și profesională. Acceptând realitatea clientului, printr-un comportament specific, acesta susține schimbarea și îndrumă pașii spre succes, indiferent ce ar însemna acesta pentru fiecare.

Cursul se desfasoară pe o perioadă de 180 de ore (120 ore teorie si 60 ore practice), la finalul cărora se obține certificarea cu diploma de Specialist in Activitatea de Coaching, eliberată de ANC (Autoritatea Natională pentru Calificări – Ministerul Educației și Cercetării Științifice).

Îmbinând în mod armonios tehnicile de coaching tradițional cu tehnicile de Programare Neuro-Lingvistică (NLP), abilitățile coach-ului sunt eficientizate pentru obținerea rezultatelor dorite.

La finalul cursului vei obține de asemenea certificarea internațională NLP Practitioner emisă sub sigla IANLP (Asociația Internațională de NLP).

FORMATORI

Dr. RADU SĂRĂNDAN,
Senior coach ANC, Trainer TOT, Master Trainer NLP, Master Coach NLP, Medic homeopat

– Master trainer cu peste 4000 de ore de predare a tehnicilor de NLP şi peste 900 de ore de coaching
– fondator al proiectului Vreau NLP! România, unul din cele mai performante programe de dezvoltare personală şi profesională prin tehnici NLP
– fondatorul tehnicii de eliberare a viitorului de asteptările din trecut
– fondatorul mecanismului Racheta
– de la demotivare la motivare maximă
– co-fondatorul proiectului Catharsis Neuro-Lingvistic
– co-fondatorul proiectului Jurnalul unui adolescent
– proiect destinat adolescenţilor, creatorul workshopurilor ”Devino femeia care îţi doreşti să fii!”, ”Atitudine de succes”, ”Programează-ţi viitorul!”.

Ph.D. Alina Angela Manolescu,
Senior coach ANC, Master NLP  

– conferențiar universitar doctor, cu 9 ani de activitate de formare în cadrul Universității Agora din Oradea și Universității S. Pio V din Roma
– terapeut ThetaHealing
– manager al Școlii Gimnaziale Internaționale Agora din Oradea
– autor a 5 cărți, 3 cursuri universitare
– fondator al Centrului de informare europeană Europe Direct Agora Oradea, al Centrului de cercetare CERIR și al Centrului de studii și cercetări de drept privat din Oradea
– co-fondator al Catedrei Jean Monnet “Spațiul public European”
– co-fondator al Centrului de cercetare CONEXIS

Cuvintele care caracterizează cel mai bine coaching-ul cu tehnici NLP sunt:

TRANSFORMARE, SCHIMBARE RAPIDĂ, CREȘTERE SPRE PERFORMANȚĂ ȘI EXCELENȚĂ

De ce ți-ai dori să urmezi cursul de formare Specialist in Activitatea de Coaching?

1. Este o alegere prin care, dacă TU IEI DECIZIA să o faci, vei putea SĂ-ȚI ÎMPLINEȘTI VISUL;

2. Pentru că la un moment dat simți că e necesar SĂ OFERI înapoi ajutorul primit, iar statutul de Specialist în Activitatea de Coaching îți dă posibilitatea să fii de folos altora, având la îndemână o pregătire teoretică și o înțelepciune cu foarte multe resurse;

3. Pentru că DEZVOLTAREA DE SINE se extinde dincolo de a gravita în jurul maestrului, până acolo unde TU DEVII MAESTRUL ALTORA.

4. Pentru că întâlnirea cu persoane interesate de aceleași lucruri ca și tine îți multiplică posibilitățile de A GĂSI ȘI A APLICA CELE MAI BUNE STRATEGII.

5. Pentru că valorile Universității Agora precum autenticitatea, explorarea, curiozitatea, seriozitatea și excelența te vor însoți pe tot parcursul trainingului prin profesionalismul trainerilor Radu Sărăndan, cu o experiență de peste 4000 de ore de formare și peste 2.000 de cursanți.
 
6. Pentru că Universitatea Agora din Oradea, cu o activitate de formare de peste 16 ani, a organizat peste 13 cursuri de calificare și formare profesională în spiritul umanismului transdisciplinar, spirit pe care absolvenții, la rândul lor, îl propagă în comunitate.

7. Pentru că Dr. Radu Sărăndan și-a dedicat ultimii 10 ani cercetării, explorării și perfectării tehnicilor NLP, având experiența și abilitățile necesare unui trainer care formează, nu doar informează și care este aproape de cursanții lui în procesul devenirii lor.

Suntem convinși că, pentru majoritatea celor avansați în tehnica Coachingului nu produc nici o mirare următoarele afirmații: 

  • Ca Specialist în Activitatea de Coaching trăiești aliniat experiența întâlnirii unei alte Hărți Mentale. ALINIAT! Și nu sunt doar vorbe!
  • Dificultățile pe care le întâlneai până acum au posibilitatea să își găsească noi soluții.
  • Devii Specialist în Actitivitatea de Coaching nu doar pe hârtie, ci poți să explorezi amplificat libertatea Visătorului, pragmatismul Realistului și spiritul de observație al Criticului din Tehnica Walt Disney.
  • Participi la un program educațional serios de formare, adaptat unor standarde stricte în domeniul profesional al coachingului, pe care ANC le impune prin curricula cursului și în lucrul cu sinele, precum și prin cerințele de documentare și arhivare, cu conștiinciozitate, a muncii viitorului coach în vederea acreditării.

Titulatura de Specialist în Activitatea de Coaching este obținută de profesioniști în coaching cu mai mulți ani de practică de succes, bazată pe cunoașterea diferitelor metode și modalități de abordare a coachingului la un nivel de înaltă expertiză.

Durata trainingului
Un minimum de 180 de ore în coaching sunt necesare, din care 120 de ore reprezintă formarea teoretică și 60 de ore reprezintă formarea practică.Toate activitățile educaționale (100%) vor fi documentate în scris.

Cerințe de conținut al trainingului

Trainingurile în coaching trebuie să aibă următorul conținut:

a) Identitatea profesională a coach-ului: definiția rolului și a funcției, înțelegerea naturii umane, etică, integritate, model de lucru sistemic-constructivist;

b) Condițiile cadrului de lucru în procesul de coaching:

  • Managementul contractului;
  • Clarificarea mandatului de coaching (aici mandat este folosit cu sensul de persoană căreia i se oferă autoritate);
  • Oferta de coaching;
  • Definirea problemei;
  • Viziune multidimensională a recomandărilor de coaching (entitate contractantă, susținător financiar [finanțator], coach, client);
  • Stabilirea contextului potrivit pentru procesul de coaching;
  • Stabilirea și urmărirea obiectivelor de coaching bazate pe valori și motivații;
  • Stabilirea unei atmosfere de coaching facilitatoare emoțional (timp, loc).

ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE DE ÎNVĂȚARE

60 de ore de formare pratică, astfel:

– 30 de ore de coaching de grup, sub supervizarea trainerilor;
– cel putin 15 ore coaching individual, orientat pe dezvoltare personală, supervizat profesionist, cu focus pe probleme individuale;
– cel puțin 15 ore de coaching cu NLP; – trebuie predată o reflecție scrisă, cu focus pe insight-uri personale și profesionale obținute în urma acestor experiențe de coaching.

d) Proiectul final (cel puțin 25 de ore):

Conținut.
Proiectul final se bazează pe următoarele trei arii de interes:
o Profilul personal de coach;
o Prezentare individuală asupra noțiunii de coaching și a conceptului de asigurarea calității;
o Trei documentări elaborate de caz (scris, sau documentat video).

Anvergura proiectului.
Documentația proiectului scris constă în următoarele(minim 30 pagini):
o Pagină de titlu;
o Cuprins;
o Profilul personal de coach, inclusiv declarații de misiune și motivație;
o 1-2 pagini A4 (prezentare personală asupra coachingului și a conceptului de managementul calității);
o Trei prezentări detaliate de caz, cel puțin 15 pagini în total;
o Auto-evaluare a învățării și reflecție individuală.

Cerințe pentru înscriere
– Diploma de licență – învățământ superior
– Minim 3 ani de experiență în muncă sau în domeniul voluntariatului, pe bază de contract
– Minim 10 persoane înscrise la programul de formare

Cerințe pentru Certificare și Admitere

  • ANC certifică, examinează și documentează îndeplinirea următoarelor cerințe: Adecvarea personală a candidatului;
  • Documente care susțin îndeplinirea tuturor cerințelor individuale;
  • La închieierea cursului se stabilește data examenului împreună cu comisia de examinare.

Taxa de examinare/certificare ANC este de 300 Ron

Condiţii de notare și promovare:

La examinarea scrisă și la proba pratică se acordă note de la 1 la 10. Nota minimă pentru promovare este 5 la proba teoretică şi 6 la proba practică.

Astfel, vei învăța să:

  • Îți definești identitatea profesională: definiția rolului și a funcției, înțelegerea naturii umane, etică, integritate, model de lucru sistemic-constructivist;
  • Vei cunoaște și vei asigura condițiile cadrului de lucru în procesul de coaching: managementul contactului, oferta de coaching, definirea problemei și a obiectivelor de coaching și urmărirea îndeplinirii acestora pe baza valorilor și a motivațiilor, stabilirea contextului potrivit pentru procesul de coaching și a unei atmosfere de coaching facilitatoare emoțional (timp, loc). Astfel, conții insecuritatea celuilalt fără să pierzi din vedere sau să te abați de la valorile care sprijină soluționarea (incluzând aici răbdarea și așteptarea);
  • Înțelegi cum anume se realizează schimbarea mentală;
  • Te menții aliniat într-un echilibru interior chiar și în perioadele de puternice încercări emoționale ale tale și ale Clientuluii;
  • Utilizezi un set de tehnici NLP, care te vor ajuta să eficientizezi rezultatele obținute în ședința de coaching
  • Creezi tehnici noi raportându-te în permanență la principiile și conceptele coachingului;
  • Fii coach căci este timpul să faci ceea ce ai simțit de mult să faci! AJUTĂ, ÎNSOȚEȘTE ȘI FACILITEAZĂ transformarea celorlalți, pentru că acum poți!

Datele de desfășurare a modulelor: 

Modulul 1:   data va fi anunțată


Modulul 2:   data va fi anunțată


Modulul 3:   data va fi anunțată


Modulul 4:   data va fi anunțată


Modulul 5:   data va fi anunțată


Modulul 6:   data va fi anunțată


Modulul 7:   data va fi anunțată


Modulul 8:   data va fi anunțată


Modulul 9:   data va fi anunțată


Modulul 10: data va fi anunțată

Investitia necesara este de 130 euro/modul.

Pentru a-ți putea rezerva locul la curs este necesară achitarea unui avans de 150 RON în contul de mai jos.

Această sumă se scade din cei 130 de euro, echivalentul investiției necesare primului modul, așa că atunci când vei veni la primul modul, vei mai avea de achitat doar 95 euro.

PFA Radu Sarandan Master Trainer
RO64 BTRL 0360 1202 U501 85XX
BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA TIMISOARA DIVIZIA PENTRU MEDICI

După ce ai făcut transferul, am rugămintea să-mi trimiți un e-mail de confirmare pe adresa: office@vreaunlp.ro

Pentru detalii suplimentare și înscrieri poți utiliza datele de contact de mai jos:

RADU: telefon: 0744 366 157, e-mail: office@vreaunlp.ro

Descrierea cursului de FORMARE
– Specialist in Activitatea de Coaching
 -


Cursul pentru certificarea nivelului de Specialist în Activitatea de Coaching este împărțit în 10 module.  La fiecare modul se va prezenta un caz practic și se va discuta tipul de intervenție.

Learning by doing caracterizează acest curs interactiv de pregătire, în vederea obținerii certificării de coach.

Întâlniri lunare, pentru dezvoltarea abilităților necesare: 6 întâlniri de lucru cu prezență obligatorie (incluse în cele 180 de ore de training obligatoriu)

La fiecare modul cursantul prezintă o ședință de coaching participanților – 10 min. – ce a fost important și revelator în acea ședință

Eseuri pentru fiecare modul de minim 5-10 pagini funcție de tema propusă de trainer

Competențe dobândite

  • Fundamentele coachingului
  • Coaching personal si organizațional
  • Etică și standard profesionale în coaching
  • Stabilirea relației de coaching
  • Comunicarea în coaching
  • Atitudinea de coach
  • Tehnici de coaching
  • Evaluarea performantei
  • Auto-dezvoltare și auto-observare
  • Managementul contractului de coaching
  • Marketingul și vânzarea serviciilor de coaching
  • Experiența practică de coaching

Pe langă aceste competențe specifice coachingului tradițional, veți dobândi și următoarele competențe legate de coachingul cu NLP:

Fundația / core skills

  • Raport
  • Calibrare
  • Ascultare activă, backtracking
  • Identificarea pattern-urilor
  • Elicitarea de stări
  • Arta întrebărilor și a tăcerii
  • Cadrul feedback-ului
  • Facilitare
  • Suport

Arta schimbării

  • Cadrul contextului
  • Cadrul schimbarii
  • Cadrul limbajului
  • Cadrul up time – down time
  • Cadrul chunk up – chunk down
  • Cadrul ecologiei
  • Cadrul intenției
  • Cadrul future pacing

Evaluarea / măsurarea

  • Monitorizarea
  • Măsurarea progresului
  • Măsurarea competențelor dorite
  • Testarea

MODULUL 1 – FUNDAMENTELE TEORETICE ALE COACHINGULUI

OBIECTIV: definirea coachingului, istoric, principii de bază

  • Teorii și modele ale învățării la adulți
  • Teorii și modele ale schimbării la nivel de percepții, atitudini și comportamente
  • Modele de coaching
  • Tipuri de coaching
  • Diferența între coaching și alte profesii suport înrudite
  • Beneficiile coachingului
  • Etică și deontologie în coaching
  • Cadrul legal al desfășurării activității de coaching
  • Standarde profesionale specifice
  • Tipuri de contracte de coaching
  • Prevederi contractuale obligatorii

MODULUL 2 – STABILIREA RAPORTULUI CU CLIENTUL

 OBIECTIV: Stabilirea unei relații profesioniste și de încredere cu clientul, colectarea informațiilor relevante, orientarea spre schimbare.

  • Prima ședință de coaching, acordul de coaching
  • Stabilirea stării de bază (base line) / a stării actuale a clientului. Vor fi folosite fișe de lucru (de ex. fiecare să realizeze în 15 rânduri o scurtă compunere despre cine este el/ea), exerciții etc;
  • Prezența, starea de constiință adecvată procesului de coaching
  • Tehnici de activare și menținere a prezenței în procesul de coaching
  • Cadrul obiectivului. Stabilirea scopului întâlnirii. Definirea obiectivelor de coaching, atât ale clientului cât și ale coachului.
  • Modele de stabilire a obiectivelor
  • Exercițiu de re-cunoaștere a stării actuale a clientului
  • Discutarea deprinderilor necesare coachingului (stabilirea raportului, ascultarea activă, backtracking – sumarizarea, parafrazarea, încurajările minimale)
  • Care sunt competențele unui coach?

MODULUL 3 – CREAREA CONTEXTULUI DE SCHIMBARE ȘI A CADRULUI DE FEEDBACK

Obiectiv: Crearea unui climat de încredere potrivit astfel încât clientul să înțeleagă care sunt obiectivele personale și cum pot fi atinse

  • Modele teoretice ale schimbarii percepției, atitudinii și comportamentelor
  • Instrumente și metode de facilitare a schimbării prin coaching
  • Adaptarea abordării în funcție de stilul clientului
  • Ce este schimbarea și cum pot să o induc și susțin în timpul ședinței de coaching?
  • De ce este importantă crearea unui context al schimbării?
  • Cum creez un context al schimbării potrivit clientului?
  • Niveluri de conștientizare
  • Valori, convingeri, emoții, atitudini, comportamente
  • Fapte și interpretări
  • Influența factorilor externi
  • Ce este cadrul feedback-ului?
  • Cum dau feedback ?
  • SA–––->SD Starea actulă și drumul spre Starea dorită
  • Ecologia schimbării

MODULUL 4 și 5 – MANAGEMENT COMPORTAMENTAL ȘI EMOȚIONAL (relații de cuplu, de prietenie, colegiale, familiale, etc)

OBIECTIV: Identificarea problemei clientului. Aplicarea tehnicilor NLP orientate pe rezolvarea problemelor. Identificarea semnalelor de congruență/incongruență. Rezistența clientului. Instrumente de monitorizare si evaluare în coaching

  • Ce tehnici de NLP pot aplica?
  • Cum utilizez tehnicile de NLP învățate pentru a soluționa problemele clientului?
  • De ce este importantă identificarea semnalelor de congruență/incongruență?
  • De ce apare rezistența la schimbare și cum o depășesc?
  • Ce este rezistența clientului și cum pot să o rezolv?
  • Management-ul situațiilor apărute în timpul ședințelor de coaching
  • Cum măsor și evaluez progresul în ședințele de coaching?

MODULUL 6 – ARTA ÎNTREBĂRII ȘI A TĂCERII

Optimizare, performanță, excelență

OBIECTIV: Utilizarea întrebărilor potrivite. Întrebările și intervalele de tăcere sunt importante pentru a găsi soluții la situațiile apărute în timpul ședinței de coaching.

  • Modelul Clean Language
  • Care sunt întrebările potrivite?
  • Cum folosesc intervalele de tăcere?
  • Reframing Succesul are o structură
  • Calibrarea și raportul – primul pas spre succes

MODULUL 7 si MODULUL 8 – MODELE DE LIMBAJ

OBIECTIV: Utilizarea eficientă a modelelor de limbaj pentru a obține cele mai bune rezultate. Cum folosesc eficient limbajul, astfel încât să modific harta clientului?

  • Cunoașterea profundă și aplicarea tehnicilor de limbaj în timpul ședințelor de coaching
  • Adecvarea limbajului la harta mentala a clientului
  • Modelul Meta Sleight of Mouth
  • Modelul Milton: Tehnici de limbaj hipnotic și inducere transă la diferite nivele de profunzime
  • Meta întrebări – Modelul de coaching al lui M. Hall

MODULUL 9 – COACHING ORGANIZAȚIONAL ȘI MARKETING PERSONAL

OBIECTIV: Coachingul in organizatie. Marketingul serviciilor de coaching, vânzarea serviciilor de coaching

  • Identitate profesională
  • Marketingul serviciilor de coaching
  • Tipuri de servicii de coaching
  • Prețuri și tarife în coaching

MODULUL 10 – INTEGRARE

OBIECTIV: Demonstrarea dobândirii cunoștințelor, abilităților și competențelor și a adaptării profilului personal la rolul de coach

1. Proiectul final se bazează pe următoarele trei arii de interes:
2. Profilul personal de coach
3. Prezentare individuală asupra noțiunii de coaching și a conceptului de asigurare a calității
Trei documentări elaborate de caz (scris, sau documentat video)

Această structură este orientativă și poate fi modificată de trainer în funcție de nevoile grupului.

ANPC  |  SOL  |   TERMENI SI CONDITII   |   CONTACT

Copyright 2012-2017 - VreauNLP Romania