Fac parte din categoria femeilor cu multe prietene. Oriunde merg imi apropii femei la care este imposibil sa nu descopar ceva deosebit. Am capacitatea de a intretine relatii cu ele ani de zile, limitandu-ma la a ma bucura de ceea ce imi poate oferi fiecare. In schimb eu ma ofer pe mine cu tot ce pot in functie de nevoile fiecareia. Sunt empatica, sincera, autentica, destul de directa si imi place sa lamuresc intotdeauna daca mi se pare ca ceva nu e in regula. Si inca ceva: nu sunt invidioasa! Imi place tot ce inseamna frumusete feminine naturala, ma bucur cand descopar femei care au o situatie materiala excelenta cladita prin munca si nu duc grija zilei de maine si le admir pe cele care reusesc in viata profesionala deschizandu-si singure usi ferecate.
Pe mine ma preocupa omenia, partea de umanitate reprezentata de ceea ce numim generic suflet. Interactionand cu multi oameni, barbati si femei deopotriva, as fi nedreapta sa spun ca femeile au mai mult suflet decat barbatii. Si unii si altii au suflet, diferenta consta in modul in care acestia permit dezvaluirea lor. Nu imi plac tipologiile de genul, femeile sunt mai sensibile, barbatii sunt mai rationali. Eu cred foarte mult in capacitatea fiecaruia dintre noi de a-i face pe ceilalti sa ne arate ceea ce simt, sa ne dezvaluie sentimentele de tot felul care-i incearca in diverse moment ale vietii. Cred ca secretul care ma ajuta sa am atatia oameni in jur este increderea de care dau dovada atunci cand au curajul sa imi incredinteze trairile lor. Aceasta incredere este rezultatul atitudinii mele sincere, empatice, autentice de care mentionam mai sus. Apoi faptul ca nu sunt invidioasa ma ajuta mult sa primesc tot felul de informatii care nu pot fi dezvaluite oricui. Problema e ca relatia de prietenie si disponibilitatea de a impartasi trairi se modifica intr-o situatie speciala, despre care voi vorbi in continuare.
Atat din partea femeilor, cat si din partea barbatilor, am remarcat schimbari de comportament in momentul in care a intervenit altcineva de sex opus in mintea lor. Cu alte cuvinte teoria mea referitoare la ceea ce numesc eu prietenie functioneaza bine pana cand intervin “elemente perturbatoare” prin simpla lor prezenta. Aceasta este o teorie cunoscuta, doar nu am inventat apa calda, eu avand numai privilegiul de a o testa la nivel personal. As putea veni cu argumente psihologice prezentand idei publicate de unii si de altii, dar am constatat ca experientele traite la nivel personal si impartasite se fac mult mai bine intelese decat daca as vorbi prin ideile altora, desi le-as fi prezentat tocmai pentru ca sunt de acord cu ele. Explicatia este cat se poate de normala din moment ce oricine intervine intre mine si cititor mareste distanta fata de acesta. De aceea ma voi rezuma doar la aspecte practice, lansand o invitatie de studiu pentru a mi se confirma ca ceea ce povestesc aici este adevarat.
De ceva timp traiesc experienta in care prietene dragi si-au schimbat comportamentul fata de mine de cand au cunoscut niste barbati care printr-o conjunctura au interactionat cu grupul nostru. Dupa ani de zile de sinceritate si deschidere, a venit momentul secretelor si al minciunilor in lant, pentru ca din om de incredere am devenit…rival. Nu am inteles de la bun inceput, am suferit punandu-mi tot felul de intrebari la care nu gaseam raspuns, dar intre timp, cand am aflat tentativele lor de a se combina cu acestia, mi-a picat fisa ce se intampla. Sunt convinsa ca totul este din instinct natural de aparare si de crearea a unor avantaje personale, numai ca reactiile nu se rasfrang doar la relatia noastra de prietenie, ci vizeaza intregul lor ansamblu de prieteni comuni, pastrandu-se doar aceia care sunt „inofesivi” sau care pot oferi avantaje in fata barbatilor respectivi. Rivalitatea se manifesta cu toate ca m-am straduit sa transmit tuturor partilor ca nu ma intereseaza nimic din ceea ce mi-ar putea oferi vreun element perturbator numit barbat, macar pentru faptul ca sunt inca maritata, daca nu pentru standardele mele extrem de ridicate, preponderent intelectuale.
E greu de crezut ca la 41 de ani imi pierd prietene de ani de zile din cauza unor barbati. Nu mi-as fi imaginat vreodata ca o amicitie de doua luni cu un barbat poate anula prietenii frumoase, cladite in ani intre femei. Nu vorbesc doar de o prietena, ci de mai multe. Vreo trei. Ma bucur mult ca am avut rolul meu in viata lor, pacat ca acesta s-a sfarsit. Nu mai conteaza tentativele de a reinnoda tesatura prieteniei din partea lor sau a mea, ideea e ca nimic nu mai poate fi la fel. Credeam ca e loc pentru toti sub soare, barbati si femei deopotriva, dar pentru unii viata devine uneori atat de stramta, incat nu mai tin cont de nimic si pentru a-si asigura un loc in spatiu lupta cu orice mijloace, fara sa tina cont de principii, de valori, de oameni. Cred ca asa cum schimbam uneori lucrurile, se cere la un moment dat sa schimbam oamenii din viata noastra. Chiar si dupa zeci de ani. Un trecut frumos nu se mai justifica in fata unui prezent fals si a unui viitor incert.
Adriana Ungureanu, autoarea cartii Femeia la 40 ani. Pe Facebook
Master Practitioner NLP, vreaunlp.ro
