Într-o zi un bărbat își uda grădina, care se afla la marginea deșertului Arizona. Era pe înserat, iar el a auzit în depărtare un zgomot de motociclete. Spre el se îndrepta o bandă a așa-numiților ”Îngeri ai Iadului”, care l-au atacat, l-au legat de spatele unei motociclete și l-au târât în deșert.
La vremea serii l-au lăsat acolo mai mult mort decât viu. Omul a supraviețuit nopții și a început să își redobândească cunoștința pe când soarele apărea la linia orizontului. Știa că, în deșert, soarele înseamnă moarte sigură. Fără hrană, apă sau adăpost nu exista nici o șansă de supraviețuire.
Apoi, a observat lângă el un tufiș micuț. S-a târât până la el și s-a ghemuit la umbră pentru a se proteja de razele ucigătoare ale soarelui. Era disperat, nimeni nu știa unde se află.
La un moment dat, a văzut un șoim așezându-se pe o creangă a tufișului. Spre surprinderea omului, șoimul a vorbit și l-a întrebat:
” - Pot să te ajut cu ceva?”
Șocat, omul a răspuns:
” - Mor de sete. Gura, și limba îmi sunt umflate. Am nevoie de apă ca să supraviețuiesc.”
” - Uită-te în spatele tău!”, a spus șoimul. ”Acolo este un șarpe. Ține-te după el pentru că el știe de unde izvorăște apa din stânci! De acolo vei putea să bei.”
După ce a băut apă, omul s-a întors la tufiș și a doua zi șoimul a revenit.
” - Ce faci?” l-a întrebat șoimul.
” - Am băut apă, dar am nevoie și de hrană pentru a supraviețui, apa nu este suficientă.”
” - Stai liniștit și așteaptă până trece antilopa! Când trece pe aici, urmeaz-o! Îți poate arăta unde sunt cactușii ale căror tulpini le poți mânca.”
Întocmai așa s-a întâmplat; când omul a urmat antilopa a găsit hrană și a putut mânca. Simțindu-se îndestulat, s-a întors la tufiș și șoimul a apărut încă o dată.
” - Pot să fac ceva pentru tine?” a întrebat șoimul.
” – Da.”, a răspuns omul. ”Deși am băut și am mâncat, am totuși nevoie de sare ca să supraviețuiesc. De unde să îmi procur sarea de care am nevoie ca să trăiesc?”
” - Nu te teme!”, răspunse șoimul. ”Și vulpea are nevoie de sare. Dacă urmărești vulpea, vei vedea locul în care linge ea rocile care îți vor da ție sarea de care ai nevoie.”
Omul a făcut din nou ce i-a spus șoimul și în următoarea zi, când s-a întors la tufișul sub care se adăpostea, a observat că acesta fusese ars și carbonizat.
” - Ce voi face acum?” s-a întrebat omul. ”Nu am nici un adăpost. Soarele mă va arde și voi muri.”
Apoi omul și-a dat seama că a petrecut fiecare zi în deșert ținându-se după animale. A învățat cum să găsească hrană, apă și sare. Știa cum să supraviețuiască. A observat culorile bogate ale cerului la apusul soarelui – albastrul, purpuriul și auriul. A ascultat trilurile fermecătoare ale păsărilor din depărtare și a simțit o liniște și o fericire profunde.
” - Să îți arăt drumul spre casă?” l-a întrebat șoimul.
Omul s-a gândit puțin și a spus:
” - Cred că voi mai sta puțin timp aici...”
(Sue Knight – ”Tehnicile programării neuro-lingvistice”)
TRĂIEȘTE VIAȚA PE CARE ȚI-O DOREȘTI!
Dr. Radu Sărăndan, Fondator Vreau NLP! România, Master Trainer NLP, vreaunlp.ro
