Culorile. Ce sunt culorile? Dar pentru un daltonist?
Mi s-a spus că mă-mbrac în culori ciudate. Mai ales pentru un bărbat. Nu că oamenii ar avea dreptul să judece gusturile altor oameni. În materie de orice. Dar de unde vine această afirmație, care este cauza ei?
”Baby showers”. Faimoasele petreceri americane de botez au fost inițiate ca o modalitate prin care comunitatea oferea ajutor proaspetei mămici în creșterea nou-născutului. Cu siguranță pe vremea primilor colonizatori totul a-nceput cu lucrușoare folosite, pentru ca, odată cu dezvoltarea comerțului, să devină din ce în ce mai mult o afacere. Ca orice altceva, de altfel.
S-a inventat și denumirea de ”second-hand” și prietenele au început organizarea acestor evenimente mai mult sau mai puțin fastuoase, duse la rang de competiție pentru a demonstra cine oferă cel mai scump și cel mai frumos cadou. S-a pierdut ideea de utilitate și s-a accentuat cea de fațadă, copilul și nevoile sale reale nemaiavând aproape nimic de-a face cu asta.
Și, pentru a face diferențierea și mai evidentă, am împărțit și culorile: roz pentru fetițe, bleu pentru băieței. Ferească Sfântul să oferi un body bleu, de 15 cm, pe care copilul îl va purta maxim de două ori în cel mai fericit caz, cel în care mămica apucă să folosească toate cadourile primite... unei fetițe! Căci culoarea bleu este pentru băieței și culoarea roz pentru fetițe.
Ce ne facem însă cu teoria asta la maturitate? Noi, oameni mari și cu puteri absolute. Acelea de a împărți până și R.O.G.V.A.I.V.- ul între masculin și feminin.
Crește, și ea, odată cu noi. Dar doar într-o anumită măsură. Rozul devine roșu și bleu-ul albastru.
Femeile știu tot, fac tot, ”își însușesc tot” mai degrabă decât ”au” tot. Că de, ele sunt ”sexul slab”. Deși asta doar atunci când... ”vrea mușchii lor”. Asta ca să folosesc o expresie incorectă gramatical, strict ”macho man”, dar de efect. Este social acceptat ca femeile să poarte albastru, dar este un pic ciudat să vezi un bărbat îmbrăcat în roșu.
Am început să facem asta prin culorile cămășilor, o cămașă roșie, mov, sau lilà... mai treacă-meargă, dar un bărbat îmbrăcat casual în tricou roșu și pantaloni scurți, crem... deja bate la ochi. Albul e permis doar în tenis, dar ar fi de preferat să respectăm regulile strămoșești și să avem grijă ca tricoul să fie... alb. Sau bleu.
Cum rămăne cu celelalte culori? Al cui e galbenul? Tot al doamnelor cred, căci n-am văzut prea mulți domni gălbiori. Și nu e o chestiune legată de eleganță; ieri am observat pe stradă o tânără, mignonă, într-o rochie de voal, galben-pal, cu buline mari, albe. Și un cordon cu fundă la spate. Părea o păpusă perfectă, proaspăt scoasă din cutie.
Bărbații-n schimb? Sunt puși frumos ”la cutie”, în costume negre, maro sau bleumarin. Rareori gri. Și, orice costum de altă culoare este neserios. Și, bineînteles, scoțienii și kilturile lor sunt culmea! Ei, care se-nsoară în fustiță și sacou! Ei, care au avut tupeul să păstreze o tradiție strămoșească în ciuda bussiness-women!
Mai nou, nici măcar pixurile nu mai sunt ale noastre:
https://www.facebook.com/ellentv/videos/10154495914847240/
Ce sunt culorile?
Dincolo de glume, cum ar fi viața alb-negru? Cum ar fi o lume doar în alb și negru? Cum ar arăta o lume doar de albi și negri? Doar de albi... sau doar de negri?
Fii roșu! Fii galben! Fii albastru!
Fii colorat sau alb-negru! Fii gri, fii trist sau fii viu!
Fii tot ceea ce vrei tu să fii!
Dar fii tu însăți! Tu însuți!
Tu!
TRĂIEȘTE VIAȚA PE CARE ȚI-O DOREȘTI!
Și coloreaz-o așa cum simți!
Dr. Radu Sărăndan, Fondator Vreau NLP! România, Master Trainer NLP, vreaunlp.ro
