fbpx

Tabăra de NLP

Sarmisegetuza
Reset

27-29 mai 2022

Cum am ajuns în starea de tabără

   Dincolo de cei patru pereți ai sălii de curs, aproape de natură, într-un cadru informal, oamenii se deschid mai ușor și pot descoperi în subconștient lucruri demult uitate, păstrate ascuns în amintire, care nici nu mai știau că există. Știam acest lucru din celelalte călătorii pe care le-am organizat împreună cu cei care au participat la cursurile de NLP (Programare neuro-lingvistică) pe care le-am susținut de-a lungul timpului.

   După prea mulți ani fără tabere, după retreat-uri în zona respectivă și un parcurs personal de evoluție, introspecție și autocunoaștere, am primit cu bucurie dorința cursanților de a continua lucrul cu sinele și explorarea în interior într-un cadru natural, înconjurați de verdele munților impunători.

   Am ales, împreună, zona Costești - Sarmisegetuza, o zonă deosebită, un loc de poveste, încărcat de veșnicie și frumos. Am vizitat cetatea, fostă capitală din vechime, am simțit energia locurilor, ne-am conectat profund cu trecutul și am făcut descoperiri uimitoare și neașteptate. Am adus cu noi stări care au preschimbat spațiul de lucru într-unul profund transformator, am rămas surprinși de câte lucruri au ieșit la suprafață.

   Am descoperit amintiri frumoase, am vindecat momente dureroase, am conștientizat stări, emoții, situații și locuri din copilărie, care ne-au definit parcursul ca și adulți. M-a uimit din nou, ca de fiecare dată, puterea grupului, rezonanța neuronilor în oglindă, conectarea profundă care există într-un spațiu safe, în care oamenii își dau voie să se deschidă, să simtă, să fie sinceri cu ei înșiși. A fost uimitor modul în care s-a reușit conștientizarea și vindecarea tiparelor familiale transgeneraționale, care au un impact major asupra conportamentelor și modului în care percepem lumea în prezent.

   A fost un timp de dăruire și împărtășire, de coaching și vindecare, în care fiecare a dat la fel de mult pe cât a primit. M-am bucurat împreună cu ceilalți de descoperirile lor, am fost parte din drumul lor de cunoaștere și asta mi-a reamintit că toate lucrurile se întâmplă atunci când suntem pregătiți, și așa cum este cel mai bine pentru fiecare dintre noi. Că Universul este benefic și susținător, că suntem, întotdeauna, fiecare dintre noi, omul potrivit la locul potrivit și că, așa cum ne învață una dintre premisele NLP, ”oamenii iau cele mai bune decizii la un moment dat, pe baza informațiilor pe care le dețin în acel moment.”

   Am lucrat, am iertat, am vindecat, ne-am iertat și ne-am regăsit. Unora le-a fost greu să ajungă să aibă puterea de a face schimbarea și tuturor ne-a fost nostalgie faptul că timpul petrecut împreună a trecut mult prea repede. Am stabilit să ne reîntâlnim cât mai curând pentru noi descoperiri și noi etape de dezvoltare și evoluție.

... o experiență interioară unică, sufletele noastre au fost îmbogățite...


   “A fost o experiență interioară unică, sufletele noastre au fost îmbogățite pe de o parte de o energie pozitivă datorată deosebitului loc Sarmisegetuza Regia, iar pe de altă parte de o linişte şi o bucurie, care ne-au cuprins întreaga fiinţă si ne-au ajutat să conștientizam lumea noastră interioară.❤🙏

Ioana Teodorescu 

Intercompany Accountant

... timp de conexiune profundă cu mine însămi... Vocea ta m-a trezit...

   “Pentru mine, timpul petrecut împreună, a fost timp de conexiune profundă cu mine însămi. A fost timp în care am simțit Puterea și Valoarea unei echipe, am simțit că fac parte din ea.
   A fost un loc și un mediu de creștere, cunoaștere, relaționare, în care aștept să mă reîntorc.
   Vă Mulțumesc cu Recunoștință tuturor, în mod special pentru că m-ați ajutat să ajung. 😊
   Mulțumesc Radu, pentru că vocea ta m-a trezit!”

Violeta Pavlov

Coach motivațional

... eram visați că suntem acceptați, importanți și valabili așa cum suntem... 

   “Sarmisegetuza Reset: o conjunctură minunată, în care eram visați că suntem acceptați, importanți și valabili așa cum suntem... un privilegiu deosebit pentru mine. Un reset de zile mari, (aparent) simplu, natural și profund atipic, în ton cu împrejurimile. Mulțumesc!”

Adela Petrică

Profesoară

   ... cea mai frumoasă experiență pentru mine... The best teacher in The WORLD !!!

   “Mă bucur că am participat la aceasta tabără într-o locație deosebită cum este Sarmisegetuza Regia - Costești; a fost cea mai frumoasă experiență pentru mine, mi-au plăcut mult Exercițiile făcute, modul de lucru în echipă, frumoasele legături ce s-au creat și energia deosebită ce s-a simițit, susținerea și ghidarea oferită de Radu pe tot parcursul taberei. Având in vedere că am lucrat pe vindecarea trecutului și nu numai, am rămas surprinsă de câte au ieșit la suprafață căci au stat așa de bine ascunse sub preș si nu știam de ele, m-a surprins câte lucruri le-am crezut uitate, dar acum subconștientul le-a scos la lumină.
   Radu, you are The best teacher of The WORLD !!!
   Sorina, Mulțumesc pentru toată susținerea ta, pentru tot ce faci pentru noi, si pentru toată implicarea, așa de frumoasă echipă de Maeștri sunteți!”

Anca Belcea 

Grefier

       Am aflat de NLP în 2006, când treceam printr-o perioadă de mari schimbări interioare. Parcă tot ce știam nu se mai potrivea cu ceea ce se întâmpla în jurul meu. Lucrurile nu mergeau prea bine, situația nu era roz deloc. Și am început să caut ceva care să mă ajute să trec peste problemele pe care le aveam.

    Așa am început cursul de NLP Practitioner. Acolo am învățat ceva extraordinar. Am învățat să înțeleg ce se întâmplă în mintea mea și mai ales cum pot să lucrez cu subconștientul meu, în așa fel încât să pot face schimbările pe care mi le doream.

    Atunci, văzând cât de mult am reușit să-mi schimb viața în bine, am hotărât să prezint aceste tehnici și altora, pentru că doream să-i învăț cum pot să realizeze și ei schimbările dorite. Așa am ajuns Master Trainer NLP, cel mai înalt nivel de recunoaștere a performanțelor în domeniul NLP.

     Acum, după o experiență de peste 7.000 de ore de predare și peste 1.500 de ore de coaching, văzând transformările pe care le au participanții la cursuri și clienții din ședințele de coaching, mi-am dat seama că am făcut una dintre cele mai bune alegeri din viața mea.

© Vreau NLP România. All rights Reserved