Prima rană pentru care am un exemplu, este ABANDONUL.
Mai multe persoane care suferă de rana de abandon au mărturisit că au trăit in copilărie o lipsă de comunicare cu părintele de sex opus.
Il considerau pe acesta prea inchis in sine si ii purtau pică pentru faptul de a-l fi lăsat pe celălalt părinte să ocupe prea mult loc.
Multe dintre aceste persoane erau convinse că nu-l interesau deloc pe părintele de sex opus.
Cei care suferă de abandon nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv.
Persoana pe care am consiliat-o, se agăţa de ceilalţi şi făcea orice pentru a le obţine atenţia, pentru a fi iubită, pentru a nu fi părăsită.
De la a merge la un examen in locul prietenului, bani imprumutaţi fără a-i mai cere sau primi înapoi, renunţarea la timpul şi îngrijirea proprie în favoarea unor lucruri făcute pentru ceilalţi.
Singurătatea era cea mai mare frică a ei.
Era in stare să suporte situaţii foarte dificile, înainte de a pune capăt unei relaţii.
Suferinţa la ideea de a-şi părăsi partenerul era mai mare decat aceea de a îndura ceea ce trăiește.
Era abuzată psihic şi câteodată şi fizic.
Vorbind despre copilăria ei, a povestit că de multe ori era lăsată singură, iar mama sau tatăl ei erau absenţi.
Credea că nu este suficient de importantă pentru a merita atenţia celuilalt.
Căuta iubirea altora pentru a ajunge să se convingă că e demnă de a fi iubită.
Se convinsese că suferă de o bolă şi chiar avea manifestările acelei afecţiuni, chiar dacă analizele medicale erau în parametri normali şi nu indicau prezenţa acelei afecţiuni.
A fost un caz dificil, în care am folosit atât tehnici de limbaj cât şi un exerciţiu mai complex, exerciţiu pe care îl voi prezenta şi în tabără.
Rezultatele nu au fost imediate, însă au fost foarte bune, a descoperit ce e important pentru ea, de ce intra în genul acela de relaţii, de ce se lăsa abuzată. Acum, şi-a schimbat viaţa într-un fel care i se potriveşte, învaţă să se iubească şi să facă pace cu primii oameni din viaţa ei.
Lise Bourbeau descrie caracteristicile rănii de ABANDON, aşa:
Activarea rănii: între un an și trei ani in relaţia cu părintele de sex opus. Lipsa hranei afective sau a tipului de hrană dorit.
Masca: dependent
Corpul: Lung, subţire, lipsit de tonus, plăpand, picioare subţiri, spate curbat, braţe care par prea lungi si care atarnă de-a lungul corpului, părţi ale corpului care atarnă sau sunt moi.
Ochii: mari, triști. Privire care atrage.
Vocabular: ”absent”, „singur”, „Nu mai suport”, „Mă simt înghiţit”, „Nu mi se dă drumul”.
Caracter: victimă, fuzional, nevoia de prezenţa cuiva, de atenţie și mai ales de susţinere.
Dificultatea de a face sau de a decide ceva singur. Cere sfaturi pe care nu le urmează neapărat. Voce de copil.
Dificultatea in a accepta un refuz. Tristeţe. Plange usor. Atrage mila. Într-o zi e vesel, într-o zi e trist. Se agaţă fizic de ceilalţi.
Psihic: Vedetă. Caută independenţa. Îi place sexul.
Săptămâna viitoare îţi voi spune mai multe despre rana de umilire, despre masca pe care o poartă o persoană care se înjoseşte când se compară cu ceilalţi, punându-se în inferioritate, când se acuză de a fi gras, urât, care se pedepseşte înainte să facă altcineva acest lucru, care caută durerea într-un mod inconştient.
Până atunci, te invit să meditezi la faptul că întotdeauna poţi face ceva pentru a nu mai face ceea ce nu-ţi face bine.
TRĂIEȘTE VIAȚA PE CARE O DOREȘTI!
Dr. Radu Sărăndan, Master Trainer ARONLP, EANLP, IANLP
