”Învăţăm foarte multe lucruri la un nivel conştient, apoi uităm ce am învăţat şi folosim abilitatea respectivă. Vedeţi voi, comparativ cu alţii, eu am avut un avantaj extraordinar. Am suferit de poliomielită, eram complet paralizat, iar inflamaţia era atât de puternică, încât îmi erau paralizate şi simţurile. Puteam să-mi mişc ochii şi nu îmi fusese afectat auzul.
Mă simţeam foarte singur, să zac tot timpul în pat, incapabil să mişc altceva decât globii oculari. Eram în carantină la fermă, împreună cu şapte surori, un frate, mama, tata şi o infirmieră. Ce puteam să fac ca să-mi treacă timpul? Am început să studiez oamenii şi mediul înconjurător. În scurt timp, am aflat că surorile puteau să spună „nu”, dar să gândească „da”. Şi puteau să spună şi „da”, şi să gândească „nu”. Puteau să-i ofere altei surori un măr, şi în acelaşi timp, să îl păstreze pentru ele.
Atunci am început să studiez limbajul nonverbal şi limbajul corpului. Aveam o surioară care tocmai începuse să înveţe să meargă de-a buşilea. Iar eu trebuia să învăţ să mă ridic în picioare şi să merg. Vă puteţi imagina cu câtă încordare priveam cum surioara mea depăşea faza mersului de-a buşilea şi învăţa sa se ridice în picioare.
Voi nu ştiţi cum aţi învăţat să vă ridicaţi în picioare. Nu ştiţi nici măcar cum aţi mers pe picioarele voastre. Vă puteţi gândi că puteţi sa mergeţi în linie dreaptă cale de şase poşte – dacă nu există pietoni sau trafic rutier. Nu ştiţi că nu puteaţi să mergeţi în linie dreaptă în ritm constant.
Nu ştiţi ce anume faceţi atunci când mergeţi. Nu ştiţi cum aţi învăţat să staţi în picioare. Aţi învăţat întinzând mâna şi trăgându-vă în sus. În felul acesta, mâinile voastre s-au încordat, şi, din întâmplare, aţi descoperit că puteţi să vă aduceţi greutatea în picioare. Este un lucru îngrozitor de complicat, pentru că genunchii voştri tind sa cedeze, iar dacă genunchii rămân drepţi, cedează şoldurile. Atunci v-aţi încrucişat picioarele. Şi nu puteaţi să vă ridicaţi în picioare pentru că cedau şi genunchii, şi şoldurile. Aveaţi picioarele încrucişate – şi în scurt timp aţi învăţat să vă luaţi avânt şi să staţi în poziţie dreaptă şi vă trăgeați în sus.
Iar acum trebuie să învăţaţi cum să vă ţineţi genunchii întinşi, întâi pe unul, apoi pe celălalt, şi după ce învăţaţi asta, trebuie să învăţaţi cum să vă concentraţi pentru a vă ţine şoldurile drepte. Apoi aţi descoperit că trebuie să învăţaţi să vă concentraţi pentru a vă ţine şoldurile drepte şi genunchii întinşi în acelaşi timp, şi picioarele depărtate! În sfârşit, acum puteaţi sta cu picioarele depărtate, sprijinindu-vă în mâini.
Apoi a urmat lecţia în trei etape. Vă distribuiţi greutatea pe o mână şi pe ambele picioare, mâna aceasta nu vă susţine deloc. Ridică mâna stângă. Fără îndoială, e o munca grea — să înveţi să stai drept, cu şoldurile drepte, cu genunchii întinşi, picioarele depărtate, cu mâna aceasta dreapta apăsând cu putere pe sol. Apoi descoperiţi cum să vă schimbaţi echilibrul corpului. Vă schimbaţi echilibrul corpului întorcând capul, răsucind trupul. Trebuie să învăţaţi să vă coordonaţi toate schimbările în echilibrul corpului atunci când vă mişcaţi mâna, capul, umărul, trupul – după care trebuie să învăţaţi toate astea din nou, pentru mâna cealaltă.
Apoi urmează sarcina teribil de grea de a învăţa să staţi cu ambele mâini ridicate şi de a mişca mâinile în toate direcţiile, bazându-vă pe solidele suprafeţe de sprijin ale celor două picioare, pe care le ţineţi depărtate. Şi să vă menţineţi şoldurile drepte, şi genunchii drepţi, cu atenţia împărţită astfel încât să aveţi sub control genunchii, şoldurile, braţul stâng, braţul drept, capul, corpul. Şi, în sfârşit, după ce aţi dobândit suficientă dexteritate, aţi încercat să vă balansaţi pe un singur picior. O treabă fantastic de grea!
Cum vă controlaţi întregul corp, menţinându-vă şoldurile drepte, genunchii întinşi, simţind totodată mişcarea mâinilor, mişcarea capului, mişcarea trupului? Apoi aţi dus un picior înainte şi aţi schimbat centrul de greutate al corpului! Genunchii vi s-au îndoit – şi iată-vă jos! V-aţi ridicat şi aţi încercat din nou. În cele din urmă, aţi învăţat cum să duceţi un picior înainte, şi aţi făcut un pas, şi vi s-a părut că e bine. Aşa că l-aţi repetat – era tare bine. A urmat al treilea pas —cu acelaşi picior – şi v-aţi răsturnat! A durat mult până aţi alternat picioarele, dreptul, stângul, dreptul, stângul, şi tot aşa.
Acum puteaţi să mişcaţi din braţe, să întoarceţi capul, să vă uitaţi în dreapta şi în stânga, şi totodată să mergeţi, fără să mai fiţi deloc atenţi să vă ţineţi genunchii întinşi şi şoldurile drepte.”
din volumul ”Vocea mea te va însoţi - Povestiri didactice de Milton H. Erickson”
TRĂIEȘTE VIAȚA PE CARE ȚI-O DOREȘTI!
Dr. Radu Sărăndan, Fondator Vreau NLP! România, Master Trainer NLP, vreaunlp.ro
