„Limiteaza-le optiunile şi lasa-i sa aleaga ce vrei TU!”
Exact ca la învăţarea formulelor matematice, asimilarea unui pattern de limbaj până la nivelul utilizării lui spontane, fără eforturi conştiente de a ne reaminti componentele schemei, presupune exersarea acestuia pornind de la modelul general şi unul sau mai multe exemple concrete.
Când veţi aşterne pe hârtie minim 20 de aplicaţii concrete, obligându-vă astfel la un efort conştient, veţi constata că aţi construit un nou pilot automat de gândire şi exprimare. După asimilarea mai multor patternuri, veţi deveni capabili să le alegeţi pe cele potrivite în situaţia reală concretă cu care vă confruntaţi şi chiar să mixaţi aceste scheme de limbaj, pentru că, uneori, o combinaţie de sintagme de influenţare poate fi mai eficientă decât una singură, nu-i aşa?
Ai citit până aici, aşadar ştii deja, cum să obţii ceea ce îţi doreşti.
Ai parcurs deja începutul articolului, asta înseamnă că abia aştepţi să participi la cursul care se va organiza în Oradea pe această temă. (probabil la sfârşitul lunii noiembrie 2013, cum vom anunţa curând)
După cum ai observat, prima afirmaţie este întotdeauna adevărată, iar după cuvântul-conector aşadar (sau expresie echivalentă) urmează afirmaţia cu care vreau să fii de acord.
Şablonul este, aşadar:
|
Desigur, cuvântul-conector AŞADAR poate fi înlocuit cu succes de sintagme echivalente.
Afirmaţie adevărată, ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ afirmaţie cu care vrei să fie de acord ceilalţi.
Sau
Afirmaţie adevărată, AŞA CĂ afirmaţie cu care vrei să fie de acord ceilalţi.
Poate doreşti ca unul dintre membrii unui cuplu (de obicei bărbatul trebuie convins…) să conştientizeze că e cazul să legalizeze relaţia de concubinaj (de obicei viitoarea mamă-soacră îi atrage subtil atenţia, sau prietenii însuraţi care nu agreează să mai existe vreunul cu libertatea de a tot alege :)) şi îi sugerezi:
Sunteţi împreună de 6 luni (incontestabilă stare de fapt) aşa că probabil iei în serios această relaţie (pariez că până atunci nici nu-i trecuse prin minte dar acum deja începeţi să-i dirijaţi mintea pe drumul fără întoarcere :)).
Nu trebuie să vă mai atrag atenţia asupra unui alt cuvânt-conector: probabil – care atenuează în această combinaţie o sugestie care ar fi constitui altfel o afirmaţie prea brutală, cu consecinţa probabilă a unei respingeri.
Poţi începe să te distrezi învăţând uşor aceste tipare de limbaj, deoarece tu ai învăţat să vorbeşti şi nici măcar nu ştii cum ai făcut asta.
Şablonul:
|
Poţi începe deja să faci aceste schimbări deoarece ai aşteptat destul.
Experienţa arată că oamenii sunt mult mai dispuşi să facă ceva când le spui „deoarece” pentru că mentalul (creierul) lor doreşte motive. Motivul nu trebuie nici măcar să sune prea logic.
O variantă echivalentă înlocuieşte „deoarece” cu „pentru că”.
O mamă poate convinge copiii să devină un ajutor în casă astfel:
Puteţi începe să faceţi curăţenie în casă pentru că în curând se înserează. (până persoanele vizate vor descoperi ce legătură are înserarea cu curăţenia, se vor apuca de treabă, chiar dacă nu era treaba lor uzuală)
Iar dacă leneşii încă au ezitări, le puteţi servi un pattern şi mai puternic, un mit numit de experţii NLP „double bind” sau iluzia alegerii:
Preferaţi să faceţi curăţenia acum sau după ce stabilim fiecare de care cameră se ocupă? (oricare dintre cele două variante vă convine, aşa-i? iar ceilalţi sunt mulţumiţi că nu le impuneţi, le permiteţi să aleagă, he-he, dintre cele două opţiuni preselectate de voi.)
O tânără soţie îsi poate întreba soţul:
Vrei să mergem la masă la părinţii mei duminică sau preferi să mâncăm la ei şi sâmbătă? (groaza de a-şi vedea socrii 2 zile la rând va determina soţul să aleagă imediat răul cel mai mic, neobservând că opţiunile sale au fost subtil reduse la minim)
Şi până la împărtăşirea următoarelor patternuri, ştiu că abia aşteptaţi să scrieţi cu viteză 25 de aplicaţii practice pentru fiecare, care vă vor uşura comunicarea cu oamenii dificili din viaţa dvs. (probabil că 32% dintre voi s-au gândit la şefi, 24% la părinţii cicălitori iar ceilalţi sunt hotărâţi să utilizeze zilnic patternurile chiar cu riscul de a fi consideraţi manipulatori).
Şi dacă veţi găsi mai sus combinaţii neobişnuite, chiar ciudate de cuvinte, ei bine, fiecare expresie are rostul ei, pentru conştient sau dincolo de conştient.
Psih. I.Manole, Master Practitioner ARONLP, EANLP